Ce știi tu, nici nu erai născut!

Când se ajunge la eternul subiect al comunismului din România, fie că-i o discuție în familie sau cu prietenii într-un bar, nu știu cum se-ntâmplă, dar indiferent de argumente mă trezesc cu un „Ce știi tu, nici nu erai născut!”.

Ok, poate nu eram nici în stagiul de proiect în acele vremuri, dar oare nu merit să-mi spun părerea? Adică totuși, s-a luptat pentru niște drepturi la Revoluția din ‘89, sau mergem pe același raționament și cum nu am fost la Revoluție, acum, nu am nici un drept?. Poate că nu am fost acolo să privesc acele timpuri, dar am văzut altceva, am văzut efectele ce au rămas până în ziua de astăzi.

Am văzut cum e să fii tras de perciuni și bătut cu rigla pentru orice neconformitate. Vă sună cunoscut, „stați drepți cu mâinile la spate” sau „nu vorbi neîntrebat” sau „eu nu ți-am predat așa”, indiferent că spuneai o prostie sau voiai să explici ceea ce ai înțeles folosind propriile cuvinte.

Văd griul blocurilor ce cu greu acum se avelopează cu polistiren, să fie cât de cât ok din punct de vedere energetic („Deh, nu se mai fac lucruri ca pe vremuri…” adică, prost!).

Văd frica de mai marii statului și a funcționarilor ce se cred dumnezei când te duci la ei să le ceri o foaie. Să nu vorbim urât de dom’ Primar, da?

Deși ne roadem unghiile suntem țara cu cele mai multe pile. Ai nevoie de ceva, te rezolva vecina, cumnatul, cumatrul, no problem.

Și ziua de astăzi încă se mai aude, „Hai ia cu pâine, nu mânca gol”. Să fie ăsta un efect al faptului că mâncarea era foarte puțină și se compensa cu pâine?

Nu trebuia să fiu de față să-mi dau seama de legalitatea faptelor atunci când se povestește cum se pleca din fabrică cu șuruburi, halate sau portiere de mașini.

Bun, ștergem cu buretele: crimele de la colectivizare, prizonierii politici, frica de securitate, lipsa curentului și a mâncării doar pentru că nu eram născut pe-atunci.