Divide et impera

Zilele acestea, mai pe tot teritoriul lumii, apar din ce în ce mai multe mișcări naționaliste, chiar naționalist-extremiste. Toate acestea au câteva puncte comune, se bazează pe trecutul glorios, pe ideea că sunt asupriți de forțele oculte occidentale, pe distrugerea ADN-ului pur și combinarea cu neamuri străine și că ar trebui să se descurce singuri, ducând spre ideea de autoizolaționism (adică, tre’ să-i fugărim pe toți de lângă noi, EU, SUA, NATO, pentru că ne descurcăm singuri).

Istoria, o scuză bună

Dacă apelăm un pic la psihologie elementară, putem observa că referința la istorie și strămoși, pe de o parte ajută la menținerea conștiinței naționale, dar pe cealată parte ascunde frustrarea individului că n-a realizat nimic până în acel moment, doar faptul că are stră-stră-stră-stră-bunic, pe un dac dârz rătăcit pe câmp după ce Burebista le-a tăiat viile.

„Orice om care vrea sau este chemat să joace un rol profetic în viaţa României trebuie să se convingă că în ţăra aceasta orice gest, orice acţiune, orice atitudine este un început absolut, că nu există continuări, reluări, linii şi directive. ” — EMIL CIORAN

Am o replică pe care o folosesc destul de des: „lasă vorba și apuca-te de treabă”, nu mai te lauda că ești băiatul lui Ștefan cel Mare și apucă-te să faci ceva util pentru tine și pentru societate, fie că este vorba să fii cel mai bun pe domeniul tău, fie că inventezi ceva, fie că aduni gunoiul aruncat de altul pe stradă. Fă ceva!

Tot ce este de la străini este rău, este nociv, este al dracului.

Am văzut asta după ‘89 când ne-am hotărât să facem o „democrație originală”, noi cei care nu mai știam cum arată democrația de 45 ani, de fapt mai mulți ani dacă punem la socoteală dictatura Antonesciană și dictatura lui Carol al II-lea.

Atunci nu am vrut să-l votăm pe Ion Rațiu, că era străin și „n-a mâncat salam cu soia” împreună cu noi, deși el, pe perioada din exil, a fost în democrație și putea să ne învețe cum stă treaba. Nuuu, noi a trebuit să-l votăm pe Iliescu care cerea să intervină armata sovietică în România.

Voiam democrație românească, uitând că – dacă tot folosim istoria ca scuză – perioada în care România a evoluat cel mai mult Cuza-Carol-Ferdinand, (adică unire, independență, modernizare, România Mare), a fost sub un mason și doi neromâni, iar constituția de la 1866 a fost copiată după cea belgiană. Daaa, acești străini care ne vor răul în permanență și doar asta fac toată ziua, se adună într-un cerc și se gândesc cum să distrugă România, și mai ales cum să-l atace pe Dragnea.

Toată treaba asta cu suntem asediați de corporații, oculta mondială, de fapt ascunde fuga de responsabilitate, ca neam și ca individ. Nu noi suntem leneși, proști și nu facem nimic, ci ne asupresc alții și de aia nici măcar nu ne apucăm de treabă, că n-are rost.

Cum cea mai mare parte din țări se folosesc de discursul acesta că sunt forțe oculte care le distrug sistematic, apăi, dacă toți sunt preocupați că sunt atacați, cine se mai ocupă de atac?

Sângele apă nu se face

Nu vrem la noi în țară străini, că ne „corcesc” neamul, că nu o să mai fim daci puri. Hai să-ți zic un secret, abia pe la 1850 a apărut teoria asta, în condițiile în care până atunci lumea se folosea de originea nobilă de cuceritori romani și-i ignorau total pe daci. Fiecare și-a tras strămoș după cum îl avantaja.

Totuși, poate o există vreo catendă în ADN, care să scrie „român neaoș”, dar dacă te iei comportamental, cultural, sau pe ce vrei tu, suntem mai apropiați de unguri sau australieni decât de daci sau romani, măcar ei știu să folosească smartphone-ul și internetul.

Și până la urmă, câte popoare au trecut pe teritoriul nostru? Destul de multe, nu credeți că și-au împrăștiat câteva gene în stânga și dreapta.

Te naști om, apoi devii român prin apartenența la societate și prin relația ta cu societatea. Hai să-ți dau niște exemple: Raed Arafat – născut în Siria, Hagi și Halep – machidoni, Helmuth Duckadam – cel mai românesc nume, dar cu bunică nemțoaică. Pentru tine aceștia nu sunt mai români?

Divide et impera

Ajungem la titlul articolului, hai să încercăm să ne dăm seama pe cine avantajează acest discurs autoizolaționist. Vrem să plece UE, că ne omoară porcii, ne distrug valorile, etc. Vrem să plece NATO, că și noi avem armată de vânjoși.
Ei bine este o țară, nu-i zicem numele, care chiar se aproprie foarte mult de noi și abia așteaptă ca noi să nu mai avem nici un prieten care să sară în ajutor. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe ucraineni ce țară nu i-a „invadat” de curând și care au fost evenimentele precursoare.

Bonus: Uită-te în istorie să vezi ce țară, al-cărui-nume-nu-trebuie-spus, a afectat negativ cel mai mult România.

Hint: A sechestrat tezaurul, a rupt Basarabia și a aruncat România cu 50 de ani în urma tuturor țărilor dezvoltate?

Ca să mă asigur că s-a înțeles, vreau să zic iubiți-vă țara pur și simplu, raportându-te cu gândire critică asupra istoriei, fără o folosi ca scuză pentru insuccesele personale și de analizat cine câștigă de pe urma discursului naționalist-extremist.

Și închei tot cu un citat din Emil Cioran

„Fiecare din noi este în situaţia lui Adam. Sau poate condiţia noastră este şi mai nenorocită, fiindcă nu avem nimic înapoi, pentru a avea regrete. Totul trebuie început, absolut totul. Noi n-avem de lucrat decât cu viitorul. Adamismul în cultură nu înseamnă altceva decât că fiecare problemă de viaţă spirituală, istorică şi politică se pune pentru întâia oară, că tot ceea ce trăim se determină într-o lume de valori nouă, într-o ordine şi un stil incomparabil.”— EMIL CIORAN

PS. Nu zic să lăsăm garda jos și cu actualii prieteni, dar ăia care câștigă din discursurile naționalist-extremiste sunt mai periculoși și au arătat-o și în trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *