Zodia Protestului

Nu știu dacă este premeditat sau nu, dar parcă ceea ce face actualul Guvern și prietenii lui, este pentru a ne instiga să ieșim în stradă.

  • Au băg spaima în contabili cu introducearea TVA split. Pe vremuri se făcea split la nota de la restaurant, nu la TVA.
  • Cu intenția de a retrage dosarul Roșia Montană de la UNESCO, au deranjat susținătorii Roșiei Montane, practic pe cei care ne-au învățat să protestăm. Cazul Libelula sălbatică.
  • 2Dorel prin noul proiect de legi, propune o politizare a justiției prin mutarea inspecției judiciare la Ministerul Justiției sau să nu mai ai voie să aplici la INM dacă nu ai minim 30 ani, astfel reușind să atragă nemulțumirile DNA, DIICOT, CSM, studenților de la drept… sau practic a tuturor care vor independența justiției.
  • O acciză neintrodusă în planul de guvernare dar băgată în carburant, numai bună pentru a mări prețurile la benzină/motorină și la tot ce are legătură cu transportul.
  • Ne-au testat cu naționalizarea Pilonului II, ei bine, a rămas opțional (vorba Times New Roman, probabil opțional dar condiționat de o condamnare penală).
  • Băncile sunt puse la colț și demonizate de Tudose, asta ca la puțin timp să cedeze construcția de autostrazi Băncii Mondiale.
  • Unde mai pui că se contestă OUG 14… numai bun să reintre în vigoare OUG 13.
  • Educația este ucisă lent, prin lipsa de manuale, prin rectificare bugetară cu minus de la minister sau prin tâmpenia propusă Tudose și Firea de a renunța la avizele ISU. Cică avizele ISU sunt o falsă problemă… am văzut în cazul Colectiv și al școlii unde a căzut planșeul.
  • Sistemul sanitar este la pământ. Medici de top își dau demisia de la Spitalul Colentina pentru că nu mai au condiții să opereze. La Suceava nu mai sunt bani pentru combustibili(ăia supraaccizați) pentru serviciul de ambulanțe, au ajuns să funcționează pe datorie.
  • Tocmai ce și-a dat demisia ministrul de la MApN, pentru că a îndrăznit să dea un comunicat de presă în care anunța că militarii își vor primi doar parțial banii.

Au supărat atât de multe categorii de oameni, încât nu cred că se mai aplică termenul de incompentență ci ușor-ușor începem să mergem spre reacredință. Înțeleg că trebuie să-și acopere cumva pomenile electorale, dar poate, forțează niște proteste pentru a fugi de la guvernare, lăsând țara în paragină și dând vina pe viitorul Guvern.

Voi ce părere aveți?

One thought to “Zodia Protestului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *